Președinta Maia Sandu întreprinde o vizită de lucru în Marea Britanie și Irlanda
Șefa statului efectuează, în perioada 17-18 iulie, o vizită de lucru în Marea Britanie, iar pe 19 iulie va merge în Irlanda.
Șefa statului efectuează, în perioada 17-18 iulie, o vizită de lucru în Marea Britanie, iar pe 19 iulie va merge în Irlanda.
Președinta Maia Sandu le-a înmânat, astăzi, drapelul celor 26 de sportivi, care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de la Paris.
Reprezentanții mass-media sunt invitați la Ceremonia de înmânare a drapelului de stat Lotului Olimpic Național pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
Președinta Maia Sandu a efectuat, astăzi, o vizită de lucru la Bălți, unde a participat la ceremonia de absolvire a studenților Universității de Stat „Alecu Russo”.
Ieri am oferit diplome și i-am felicitat pe cei 57 de copii care au luat doar note de 10 la Bacalaureat. M-am bucurat pentru succesul lor remarcabil, ne-am bucurat împreună cu părinții lor, pe a căror umeri poate crește succesul copiilor.
Spiridon Vangheli, scriitorul care întreaga sa viață a făcut literatură mare pentru cei mici, a schimbat Coliba Albastră a Copilăriei pe cea a Veșniciei.