Mesaj cu prilejul Zilei comemorării victimelor de la C.A.E. Cernobîl și ale altor avarii nucleare

STIMAȚI CONCETĂȚENI, 

Au trecut 32 de ani de cînd Cernobîlul a rămas în istorie pentru totdeauna. Consecințele uneia dintre celei mai mari catastrofe nucleare din secolul al XX-lea asupra sănătății populației și asupra mediului înconjurător au fost devastatoare. Este tragic și faptul că efectele pe termen lung ale acestui grav accident au lovit mii de oameni și continuă să facă victime.

Conștientizăm cu toții că amploarea avariei ar fi fost incomensurabil mai mare fără profesionalismul și curajul de care au dat dovadă participanții la lichidarea consecințelor acesteia, jertfindu-și sănătatea, iar mulți dintre ei cu prețul propriei vieți.Trebuie să menționez că Republica Moldova a avut o contribuție semnificativă în acest sens. Astfel, peste 3000 de concetățeni au luat parte la aceste lucrări, mulți dintre care nu mai sînt printre noi.

În contextul dat, vreau să-mi exprim toată recunoștința față de persoanele care au suferit de pe urma catastrofei și față de Asociația Obștească „Uniunea Cernobîl din Moldova”, care contribuie la păstrarea memoriei camarazilorimplicîndu-se în activități sociale, și acordă sprijin membrilor familiilor persoanelor care și-au pierdut viața în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl.

Fără îndoială, catastrofa de la Cernobîl a îndurerat o lume întreagă, dar a fost și o lecție de curaj dată umanității de către participanții la lichidarea consecințelor catastrofei, care au pus realitățile deasupra chiar a propriei siguranțe

De asemenea, țin să precizez că, în calitate de șef al statului, voi depune eforturi susținute întru  asigurarea drepturilor cetățenilor și a protecției sociale pentru cei care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la CernobîlConsider că numai împreună,  prin mobilizare, vom reuși.

Adresez sincere mulțumiri, însoțite de întreaga mea apreciere pentru faptele de eroism și spiritul de sacrificiu ale participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.