Mesaj de felicitare adresat Doamnei Irina Vlah, Guvernatorul UTA Găgăuzia

STIMATĂ IRINA FIODOROVNA,

Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez tradiționala urare ”La mulți ani!” cu ocazia aniversării celor 45 de ani.

În această zi specială, Vă doresc din toată inima multă sănătate, fericire, viață lungă, bunăstare, împlinirea tuturor doleanțelor și noi realizări întru prosperarea Patriei noastre și a poporului.

 Țin să menționez, în special, că, activînd în calitate  de Guvernator al Găgăuziei, în cazul adoptării unor decizii de importanță și responsabilitate majoră, dați dovadă de  calități, cum ar fi cumpănirea, previzibilitatea, înțelepciunea și eficiența înaltă, care contribuie la dezvoltarea regiunii și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

Apreciez foarte mult modul de abordare statală pe care îl promovați în determinarea domeniilor prioritare și ambițioase de dezvoltare nu doar a autonomiei, ci și a Republicii Moldova în ansamblu.

Reiterînd felicitările cordiale pentru această zi aniversară și sincerele urări de noi succese și realizări frumoase, Vă rog să agreați, Stimată Irina Fiodorovna, expresia distinselor mele sentimente.