Mesajul președintelui cu prilejul Sărbătorii Naționale a Republicii Kazahstan

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul Sărbătorii Naționale a Republicii Kazahstan – Ziua Independenței, țin să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări.

Profit de această frumoasă ocazie pentru a-mi exprima aprecierea față de faptul că, în istoria sa recentă, Republica Kazahstan a înregistrat succese remarcabile în toate domeniile de dezvoltare social-economică internă, iar obiectivele ambiţioase stabilite îi vor asigura un statut proeminent pe arena internațională.

De asemenea, am deplină încredere că Republica Moldova și Republica Kazahstan vor continua să consolideze dialogul dinamic existent, ceea ce va contribui la amplificarea raporturilor bilaterale reciproc avantajoase, în spiritul relațiilor tradiționale de respect reciproc şi prietenie dintre statele noastre.

Dorindu-Vă multă sănătate şi noi realizări în beneficiul Republicii Kazahstan, iar poporului kazah prieten, pace şi prosperitate, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurările înaltei mele consideraţii.