Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare domnului Andrej Kiska, Preşedintele Republicii Slovace

EXCELENŢĂ,

Cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Slovace, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări, însoţite de urări de pace şi  prosperitate  poporului  slovac.

Folosesc prilejul special pentru a reconfirma dorința de a amplifica relațiile de prietenie dintre ţările noastre, avînd convingerea fermă că ne vom bucura şi în continuare de o cooperare dinamică. Totodată, țin să-mi exprim speranța că dialogul bilateral constructiv dintre Republica Moldova şi Republica Slovacă va servi drept platformă pentru dezvoltarea şi consolidarea de mai departe  a raporturilor reciproc avantajoase, spre beneficiul ambelor noastre state.

Cu această frumoasă ocazie, Vă invit să efectuați, în timpul apropiat, o vizită oficială în Republica Moldova ‒ datele exacte urmînd a fi coordonate prin intermediul canalelor diplomatice.

În speranța de a Vă avea în calitate de înalt oaspete al țării mele, dorindu-Vă multă sănătate și succese în activitatea Dumneavoastră de mare responsabilitate, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele  considerații.