Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a acordat astăzi, 27 aprilie a.c., distincții de stat unui grup de cetățeni.
De asemenea, în cadrul ceremoniei, Președintele Republicii Moldova a ținut un discurs cu prilejul Zilei Drapelului de Stat.
Șeful statului a menționat că „solemnitatea de astăzi are o semnificație deosebită, deoarece se desfășoară de Ziua Tricolorului Republicii Moldova.
Tricolorul a fost desemnat oficial Drapel de Stat al Republicii Moldova la 27 aprilie 1990 de către deputații din primul Parlament, cunoscut ca Parlamentul Independenței. Tricolorul fiind simbolul vitalității și demnității noastre naționale.
Perioada pe care o traversăm este una deloc ușoară. Ne confruntăm cu provocări de ordin economic, social, politic. Dar şi în aceste circumstanțe nu putem să nu apreciem la justa valoare meritele celor care îşi aduc contribuția la consolidarea statului nostru, la prosperarea lui economică, socială şi spirituală.
Astăzi, în această sală, sunt prezenți și participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, care, acum 30 de ani, cu mult curaj, au contribuit la diminuarea efectelor acestei nemiloase calamități.
Numai cu efortul întregii societăți, indiferent de apartenența socială, politică şi etnică a membrilor ei, indiferent de studii şi de vârstă, vom putea asigura dezvoltarea în continuare a societății, ridicarea nivelului de trai al cetățenilor noștri. Consider că numai împreună, valorificând potențialul nostru – fizic, moral şi intelectual, acționând într-o atmosferă de încredere și exigență reciprocă, de înaltă responsabilitate, vom reuși”.
Lista persoanelor cărora li s-au înmânat distincții de stat:
„Ordinul Republicii” următorilor:
CATAN Victor - general-maior de poliţie în rezervă
CĂPĂȚINĂ Tudor - președinte al Asociaţiei Obşteşti „Uniunea Cernobîl” din Moldova
MIDRIGAN Ion - medic chirurg la Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare a Cancelariei de Stat
NEAMȚU Petru - director artistic și prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară „Folclor”
SOFRONI Dumitru - șef de laborator la Institutul Oncologic;
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I următorilor:
BABIN Oleg - colonel de poliţie în rezervă
PAVLOV Ştefan - colonel de poliție
ȚĂRNĂ Victor - director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat
ȚURCAN Ion - general-maior de poliție, viceministru al afacerilor interne
UNTU Vasile - participant la conflictul militar (1991-1992);
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III următorilor:
BANARI Alexandru - participant la conflictul militar (1991-1992)
CAŢ Marius - colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
CONDREA Mihail - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău
ERIZANU Iurie - maior de poliţie
GROZA Corneliu - colonel de poliţie
MAXIAN Marin - colonel de poliţie
MIHAI Sorin - colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
ONCEA Mihail - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din municipiul Chișinău
SCURTU Veaceslav - locotenent-colonel de poliţie;
Ordinul „ Gloria Muncii” următorilor:
BEJAN Ana - fostă profesoară, orașul Soroca
BUTUCEL Silvia - membru de onoare al Consiliului de Administrare al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova
CONDREA Eugen - preot-paroh al bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Complexului Memorial dedicat victimelor catastrofei de la Cernobîl
CREŢU Lucia - şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Soroca
GORII Maria - profesoară la Colegiul Politehnic din Chișinău
HMARNÎI Iurie - preşedinte al Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului din Afganistan din municipiul Bălţi
LISENCO Vladimir - medic-şef al Centrului de Sănătate Publică, raionul Cahul
MANALACHI Vasile - vicedirector al Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
ŢÎMBALIUC Valentin - consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale;
Medalia „Meritul Militar” următorilor:
MALACHI Ruslan - căpitan al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
MUNTEAN Efim - locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Informații și Securitate
PADUCA Natalia - locotenent-colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
Medalia „Pentru Vitejie”
VISCUN Ion - participant la conflictul militar (1991-1992);
Medalia „Meritul Civic” următorilor:
BALABAN Oleg - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Șoldănești
BELONOȘCA Ludmila - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ocnița
COCERVA Ludmila - şef de secţie la Magazinul Universal Central „Unic” SA
CORNEȚCHI Aurelia - director adjunct al Muzeului Național de Istorie a Moldovei
DIMITROV Afanasie - conducător de brigadă în Cooperativa Agricolă de Producţie „Glia”, raionul Cantemir
GRIBINCEA Olimpiada - şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Hînceşti
GRIGORESCU (Grigoriev) Grigore - jurnalist
LUPESCU Tudor - inginer-șef de proiect la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
MALANCIUC Nicolae - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ungheni
MÎNZARARI Valentin - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Anenii Noi
MOCAN Vasili - pedolog-coordonato la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
PERJUN Raisa - şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Ocniţa
PLOȘNIȚA Elena - secretar științific al Muzeului Național de Istorie a Moldovei
PRISECĂREAN Liudmila - şef al Serviciului Arhivă al UTA Găgăuzia
SANDUŢA Natalia - ex-director al Magazinului Universal Central „Unic” SA
SCROB Efrosinia - şef de secţie la Magazinul Universal Central „Unic” SA
SOJANSCHII Vladimir - preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău
STULLER Gero - atașat al Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului la Ambasada Republicii Austria în Republica Moldova;
Titlul onorific „Artist al Poporului” următorilor:
RUSU Nicolae - regizor de spectacole muzical-concertistice;
Titlul onorific „Maestru în Artă” următorilor:
BĂTRÎNU Timofei - membru al Uniunii Artiştilor Plastici
VENGHER Mihail - specialist principal, fotograf al Agenţiei Informaţionale de Presă „Moldpres”;
Titlul onorific „Om Emerit” următorilor:
PÎSLARU Eugen - director general al Întreprinderii Mixte Moldo-Belgiene „Sălcuţa”, raionul Căușeni
SCALNÎI Ludmila - ex-președinte al Consiliului Republican al Femeilor
ȘLEAHTIȚCHI Mihail - consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învățămîntului și științei.