CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursul Excelenței Sale Domnului Igor DODON, Președintele Republicii Moldova, la adunarea solemnă cu prilejul marcării a 23 ani de la crearea Unității Teritorial Autonome Găgăuzia

Stimați participanți la adunare,

Astăzi celebrăm 23 de ani de la înfăptuirea unui eveniment istoric ‒ adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei(Gagauz-Yeri). La 23 decembrie 1994 a fost aplanat unul dintre conflictele interetnice pe teritoriul țării noastre, pe care l-am moștenit din epoca dezmățului naționalismului de la finele anilor ‛80 – începutul anilor ‛90.

În această zi, în baza înțelegerilor realizate între Chișinău și Comrat, regiunii cu populație majoritar găgăuză i-au fost atribuite, prin lege,drepturi de autonomie. Compromisul a fost posibil după ce la alegerile democratice din Moldova unioniștii din primul val au pierdut controlul asupra Parlamentului. În februarie 1994, socialiștii au obținut pentru prima dată 29 de mandate în noul Parlament. Negocierile au fost de durată și deloc simple. Însă, în cele din urmă, problema găgăuzilor a fost reglementată. Astfel, noi am dat și altor state un exemplu de soluționare pe cale pașnică a conflictelor interetnice grație înțelegerilor și concesiilor reciproce.

Pe parcursul celor 23 de ani, Găgăuzia a contribuit la consolidarea statalității moldovenești. Ne aducem bine aminte că după ce în 2009 în Moldova au revenit la putere forțele eurounioniste anume poporul Găgăuziei, care s-a distins întotdeauna prin responsabilitate și patriotism, și-a declarat intenția de a lupta pentru statalitate, pentru istoria Moldovei, pentru prietenia cu partenerul nostru strategic principal – Federația Rusă. 

Guvernarea, din păcate, nu ține seama întotdeauna de interesele Găgăuziei. Acest fapt se manifestă în ignorarea specificului regiunii, în nedorința de a lua în considerare interesele autonomiei, în posibilitatea acordată instanțelor de judecată de a anula orice lege adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei, ceea ce s-a și întîmplat chiar acum cîteva zile cu Legea locală cu privire la educație. În calitatea mea de Președinte al țării am o poziție extrem de clară: Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei din 23 decembrie 1994 trebuie să fie executată plenar, fără nicio excepție.

Anume din aceste motive am respins și am restituit Parlamentului două legi ce țin de funcționarea autonomiei găgăuze în felul în care acestea au fost răscroite în cadrul comisiilor parlamentare. Legile respectivetrebuie să fie adoptate în varianta în care au fost elaborate de Comisia mixtă a Parlamentului și a Adunării Populare a Găgăuziei.

Este esențial ca vocea Găgăuziei să fie auzită în întreaga Moldovă, în primul rînd, de la tribuna Parlamentului. Grație trecerii la sistemul electoral mixt, care a fost inițiat de mine și sprijinit de Partidul Socialiștilor, Autonomiei îi vor fi garantate, cel puțin, două mandate în noul Legislativ și, cu siguranță, încă cîteva pe lista electorală a Partidului Socialiștilor. 

Stimați prieteni,

Astăzi, majoritatea parlamentară, promovează o politică de scindare a societății. Acest fapt se manifestă și în încercările de a anula limba moldovenească (multora din afara țării nici nu le vine a crede!), și în tentativele de a impune integrarea europeană ca statut deideologie obligatorie pentru toți. Exact ca în țările cu regimuri totalitare. Acest fapt se manifestă, în special, în deportările în masă din Moldova a persoanelor cu funcții de răspundere, ziariștilor, artiștilor, muzicanților ruși. Acest fapt s-a manifestat și în revocarea pe un termen nedeterminat a Ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, domnul Andrei Neguța.

Într-un final, acest fapt s-a manifestat în rușinoasa lege privind interdicția propagandei ruse în Moldova. Autoritățile încearcă, ca într-un regim totalitar, să impună controlul asupra vieții private a oamenilor, limitîndu-i în dreptul lor firesc de acces liber la informație, încălcînd grav nu numai Constituția țării, ci și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Totodată, cetățeanul unui stat străin, Traian Băsescu, se plimbă nestingherit prin țară și face agitație fățișă pentru lichidarea statalității Republicii Moldova! Și niciun reprezentant al puterii, niciun slujitor al legii nu au pretenții față de el.

După cum am promis, am refuzat să semnez această lege absurdă. Nu o voi semna nici în cazul în care majoritatea parlamentară o va vota a doua oară. În contextul dat, țin să mulțumesc în special doamnei Irina Vlah, Guvernatorul Găgăuziei, și deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei pentru că au sprijinit poziția mea și au adoptat o rezoluție care condamnă adoptarea legii în cauză.

Actuala guvernare prin acțiunile sale încearcă să submineze rezultatele eforturilor mele ca Președinte al țării pe care le-am întreprins în vederea restabilirii relațiilor de prietenie cu Federația Rusă și a înțelegerilor pe care le-am convenit cu Președintele Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, în problemele revenirii produselor fermierilor din Moldova pe piața rusă și asupra condițiilor de viață și de muncă în Rusia a migranților noștri. Guvernarea dorește să zădărnicească eforturile Guvernatorului Găgăuziei, Irina Vlah, pentru stabilirea unor legături directe cu regiunile din Rusia. Însă, nu-i va reuși. Sînt sigur că la alegerile parlamentare poporul Moldovei va da un răspuns demn celor care doresc să scindeze iarăși societatea noastră.

Doresc să vă felicit încă o dată cu ocazia sărbătorii, să vă urez multă sănătate și noi succese, iar găgăuzilor – pace și prosperitate.

Noi vom învinge!