În cursul întrevederii părțile au discutat despre situația din regiune și din țară, a fost făcut un bilanț al activității Comitetului executiv al Găgăuziei. ”Apreciez înalt rezultatele pe care le-a obținut Autonomia împreună cu Bașcanul Irina Vlah în domeniul economic și social. Pe parcursul anului au fost inițiate și implementate mai multe proiecte importante pentru regiune”, a menționat președintele țării.
Vorbind despre sarcinilie pentru anul viitor, șeful statului a menționat importanța majoră pe care o au alegerile parlamentare pentru Republica Moldova, exprimîndu-și opinia că Autonomia Găgăuză trebuie să fie reprezentată destoinic în noul Parlament al ţării.
Totodată, președintele și-a reiterat poziţia referitor la necesitatea adoptării pachetului de legi privind Găgăuzia doar în varianta în care au fost elaborate de grupul de lucru mixt al Parlamentului Moldovei şi Adunării Populare a Găgăuziei.
Șeful statului le-a adresat participanților la întrevedere felicitări cu prilejul sărbătorilor de iarnă, pace și prosperitate în anul care vine.