CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a efectuat o vizită la Compania infanterie independentă a Forţelor de Menţinere a Păcii a Republicii Moldova din satul Varniţa, raionul Anenii Noi

În calitate de comandant suprem al Forțelor Armate, președintele Igor Dodon a vizitat Compania infanterie independentă a Forţelor de Menţinere a Păcii a Republicii Moldova dislocată în satul Varniţa, raionul Anenii Noi. Șeful statului s-a familiarizat cu condiţiile de trai ale militarilor, cu starea tehnică a bazei militare şi situaţia curentă în Zona de Securitate.

”Încă o dată m-am convins că operaţiunea de pacificare de pe Nistru se desfăşoară la un nivel profesionist înalt şi îndeplineşte sarcinile prevăzute în "Acordul cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova" care a fost semnat în anul 1992 de către Moldova şi Rusia. Cu 25 de ani în urmă, acest Acord a pus capăt războiului fratricid de pe malurile Nistrului.

Sunt pregătiți Guvernul şi majoritatea parlamentară să anuleze în mod unilateral acest acord şi să-şi asume răspunderea pentru destabilizarea situaţiei în regiune, pentru revenirea la situaţia care a anticipat semnarea Acordului?

Sînt convins că Acordul din 1992 trebuie să funcţioneze în continuare în conformitate cu prevederile pe care le conține. Operaţiunea de pacificare în formatul existent trebuie să se desfășoare în continuare. Nimeni nu este în drept să împiedice rotaţia programată a pacificatorilor şi executarea sarcinilor ce le revin acestora privind menţinerea păcii în regiune”, a menționat Igor Dodon.