CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a participat la ceremonia solemnă organizată cu prilejul celei de-a XX-a aniversare de la fondarea PSRM

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a participat la festivitatea solemnă organizată cu prilejul celei de-a XX-a aniversare de la fondarea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, șeful statului a rostit următorul discurs:

Stimați participanți la eveniment,

Stimați oaspeți, onorată asistență, 

Salut oaspeţii acestui evenimentului solemn, dedicat celei de-a XX-a aniversări de la fondarea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova!

Dragi tovarăşi, colegi, 

Vă privesc cu o deosebită mîndrie. Cu fiecare dintre dumneavoastră am construit, am luptat și am învins. 

În primul rînd, vreau să-i felicit pe fondatorii PSRM, care în anul 1997, au decis să fondeze partidul. Printre noi sînt deputaţii în Parlament: Eduard Smirnov, Oleg Lipskii, Anatolie Labuneţ și alţi camarazi de-ai noştri. Voi aţi fost cei care aţi pus bazele actualului proiect politic. Dar colegii noştri au dat dovadă de înţelepciune, de perspicacitate politică atunci cînd au acceptat în rîndurile lor o echipă nouă, energică şi tînără, care a dat un nou suflu partidului. 

Îmi amintesc bine de anul 2011, cînd nimeni dintre politicienii și analiştii din ţara noastră nu credeau în succesul politic al PSRM. Mulţi comentau ironic scopurile şi programul nostru, considerînd o naivitate dorinţa socialiștilor de a accede în Parlament. Zîmbeau batjocoritor şi asta e bine! O zicală înţeleaptă indiană sună în felul următor: „Dacă duşmanii tăi nu rîd de scopurile tale, înseamnă că scopurile îți sînt neînsemnate”.  

Dar scopurile noastre din start erau şi rămîn a fi măreţe. Noi am crezut şi am luptat. Colegii îşi amintesc ce le spuneam la început de cale,în anul 2011: un partid puternic, o echipă puternică - nu înseamnă doar un lider puternic. De unul singur nu reușești să faci prea multe. Este o infrastructură de partid complexă, ramificată. Însă cele mai importante lucruri sînt ideologia, principiile și identitatea politică. 

Întrebaţi pe oricare cetăţean, fie el adeptul sau oponentul nostru, care din partide promovează: 

• Istoria Moldovei;
• Ortodoxia;
• Neutralitatea;
• Reglementarea diferendului transnistrean;
• Relaţiile de prietenie cu Federația Rusă. 

Toți vor răspunde: PSRM și Președintele țării! Şi asta este cel mai important!

Noi avem o poziţie pe care o acceptă şi o susţin majoritatea cetăţenilor. Noi am obţinut succese politice datorită consecvenţei în cuvinte şi în fapte. Despre principi nu trebuie să vorbeşti la fiecare pas, principiile trebuie să le urmezi. Anume aşa am procedat, şi am învins. Nu trebuie să ne fie frică de greutăţi. Cum se spune: „Dacă vă este greu, înseamnă că sînteţi în ascensiune”. Și noi mergem ferm înainte. Mergem împreună spre o victorie importantă – victoria societăţii moldoveneşti. 

Confucius are următoarea expresie: „Nu este importantă viteza cu care te mişti spre scopul propus, principalul e să nu te opreşti”. Tovarăşi, noi am demonstrat deja că putem lupta şi învinge, dar nu avem de gînd să ne mulţumim cu aceste realizări, or scopurile noastre sînt înainte. Şi noi le vom atinge neapărat. Vom face acest lucru în numele statalităţii, integrităţii ţării, a identităţii moldoveneşti. 

Socialiştii au un viitor demn, deci, şi Moldova are viitor!”