În ajunul Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate, Președintele Republiucii Moldova a participat la o întrevedere cu persoanele de vîrsta a treia, care a avut loc la Palatul Feroviarilor din Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”.
Șeful statului le-a mulțumit celor prezenți pentru contribuția majoră pe care au adus-o la dezvoltarea și edificarea țării noastre, pentru munca depusă la creșterea și educarea generațiilor noi. ”Sunteți cei care păstrează valorile morale și tradițiile poporului nostru. Sînteți un izvor nesecat de dragoste, blîndețe, omenie, grijă, dar și curaj”, a mai spus Igor Dodon, menționînd că în calitate de Președinte al țării, va depune toate eforturile pentru a-i sprijini și a le îmbunătăți condițiile de viață.
În cadrul evenimentului, Igor Dodon a anunțat că Fundația Primei Doamne ”Din Suflet” lansează o campanie de susținere a oamenilor de vîrsta a treia, în cadrul căreia vor fi repartizate circa 20.000 de pachete sociale persoanelor în etate din localitățile din întreaga țară.
”Respectul și grija față de persoanele în etate trebuie să devină o regulă de conduită pentru întreaga societate”, a concluzionat șeful statului.