Astăzi, Igor Dodon a decis să facă uz de dreptul său constituțional, conform art.88 al. I din Constituția RM, care prevede că șeful statului ”suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curţii Constituţionale”.
Șeful statului a constatat că, Guvernul a încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea naţională, art.33, al.3 care prevede că ”Participarea unor unităţi (subunităţi) ale Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate”.
,,Republica Moldova este un stat neutru conform Constituției, iar militarii moldoveni, reiterez, nu trebuie să participe la exercițiile militare desfășurate sub egida unui sau altui bloc militar. Totodată, nu vom împiedica participarea militarilor moldoveni la exerciții pacificatoare sub egida ONU.
Forțele armate, inclusiv Ministerul Apărării se află într-o stare deplorabila, cea mai critică de pînă acum, din cauza guvernărilor eurounioniste, din anul 2009 pînă în prezent. Aceste structuri trebuie reformate integral, capacitățile dezvoltate în interiorul țării, în conformitate cu statutul de neutralitate, iar cei care au distrus patrimoniul, infrastructura, au vîndut armamentul și au adus la o așa situație – vor fi trași la răspundere, inclusiv penală”, a menționat Igor Dodon.