CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Johannes HAHN

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Johannes HAHN, Comisarul UE pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere. În cursul întîlnirii s-au discutat aspecte privind colaborarea în domeniile de interes comun, Igor Dodon specificînd că Moldova este interesată pentru un dialog eficient cu partenerii săi din Vest, pentru extinderea relațiilor de colaborare în toate domeniile de interes reciproc.

Șeful statului a mulțumit pentru sprijinul UE acordat în realizarea unor proiecte și programe în țara noastră, în special celor de infrastructură, dar și culturale și de mobilitate, destinate cetățenilor Republicii Moldova și, în special, tinerilor. De asemenea, a mulțumit pentru acordarea Republicii Moldova regimului liberalizat de vize.

Referitor la asistența financiară acordată de UE Republicii Moldova, Igor Dodon a accentuat că acest sprijin trebuie să fie monitorizat strict, astfel încît banii să fie utilizați conform destinației, să aibă un impact pozitiv asupra cetățenilor și să nu poarte un caracter geopolitic. În același context, președintele a subliniat că guvernarea trebuie să realizeze reforme și nu să șantajeze politic sau geopolitic. În această ordine de idei șeful statului a transmis mesajul că pledează pentru transparență și a anunțat că în toamna acestui an va iniția audieri ample, inclusiv parlamentare la subiectul asistenței financiare și tehnice acordate Republicii Moldova în ultimii ani. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să cunoască unde și cum au fost cheltuiți banii.

Un subiect aparte l-a constituit modificările în sistemul electoral. Igor Dodon a reiterat că Preşedinţia şi fracţiunea parlamentară a socialiştilor au o poziţie fermă şi că aceștia vor insista pe aprobarea proiectului votului mixt, aşa cum și-au asumat în faţa cetăţenilor. Oficialul a menționat că se va ține cont de recomandările făcute de Comisia de la Veneția, dar nu și de cele cu caracter politic.

”Relațiile cu Uniunea Europeană trebuie să fie în interesul Moldovei, susține șeful statului, menționînd că nu trebuie să prietenim cu cineva împotriva cuiva, iar relațiile cu UE nu trebuie să fie în detrimentul relațiilor bune cu Federația Rusă. Moldova trebuie să aibă relații bune și cu Estul și cu Vestul.

De asemenea președintele Republicii Moldova s-a expus pentru aprobarea cît mai urgentă a proiectelor de legi cu referire la statutul special al Găgăuziei și a subliniat necesitatea continuării și intensificării dialogului cu partenerii din UE.