CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu reprezentanții Diasporei moldovenești din cîteva țări ale lumii

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu reprezentanții Diasporei moldovenești din cîteva țări ale lumii. Mai bine de 30 de delegați ai comunităților moldovenești din Rusia, Ucraina, Italia, Marea Britanie, Liban, SUA și Canada au participat la discuție.

În debutul discuției, șeful statului și-a prezentat pe scurt viziunea cu privire la situația din Republica Moldova și a punctat patru probleme de bază: exodul masiv al cetățenilor din țară, dezbinarea artificială a societății pe criteriu geopolitic, problema identității naționale și problema diferendului transnistrean.

În concluzie, Președintele țării a subliniat că, la momentul de față, există oportunitatea de a stabili o interacțiune reușită între Rusia și Occident, iar Republica Moldova poate deveni un asemenea ”teren”.

Igor Dodon a menționat că, în general, dialogul cu reprezentanții Diasporei a fost unul sincer, constructiv, dar și emoțional, pentru că toți concetățenii noștri aflați peste hotare, în pofida viziunilor lor politice, sunt îngrijorați de situația actuală din Republica Moldova și de perspectivele dezvoltării ei în viitor.

Delegații au adresat mai multe întrebări din diverse domenii și au primit răspunsuri detaliate pe fiecare subiect. De asemenea, șeful statului le-a comunicat invitaților că va continua să organizeze întrevederi cu cetățenii Moldovei în cadrul fiecărei vizite pe care o va întreprinde în străinătate, inclusiv în țările occidentale.