CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Preşedintele Igor Dodon a vizitat Muzeul de stat de istorie a Marelui Război pentru Apărarea Patriei din Belarus

Acest Muzeu unic a fost fondat încă în timpul războiului, în septembrie 1943, cînd un teritoriu important al Belarusului încă se mai afla sub ocupaţia germano-fascistă. Muzeu a fost inaugurat la 7 noiembrie 1944, după încheierea victorioasă a operaţiunii ofensive bieloruse „Bagration”. În Muzeu este situat cel mai mare depozit din ţară de relicve din perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei. 

În anul 2014, Muzeul a fost mutat într-o clădire nouă, care alcătuieşte un ansamblu arhitectural unic cu monumentul „Minsk – Oraş Erou”. Fațada centrală a clădirii Muzeului este executată sub forma razelor simbolice ale focurilor de artificii dedicate Victoriei. Fiecare rază conţine reliefe sculptate dedicate evenimentelor din timpul războiului.

În plan arhitectural, Muzeul este alcătuit din patru blocuri, corespunzător numărului de ani cît a durata războiul. Legătura între blocuri este asigurată de galeria de expoziţii “Drumul războiului”. Muzeul are 10 sale de expoziţii, aliniate după cronologia evenimentelor – de la anii dinainte de război şi acţiunile militare pînă la reconstrucţia postbelică a întregii ţări.

În Sala Victoriei, situată sub o cupolă de sticlă, sînt înveşnicite numele Eroilor Uniunii Sovietice, este prezentată lista unităților militare care au primit titluri onorifice pentru eliberarea Belarusului.

Igor Dodon a menționat că Marele Război pentru Apărarea Patriei este durerea noastră comună şi mîndria noastră comună. ”Victoria în acest război ne uneşte popoarele. Belarus ne prezintă un exemplu de atitudine respectabilă faţă de memoria noastră comună pe care nu o vom trăda niciodată.