Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în țara noastră, dl Zhang Yinghong.
Igor Dodon și Zhang Yinghong au discutat mai multe chestiuni cu privire la agenda bilaterală. Șeful statului a remarcat cu satisfacție că, timp de 26 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, China a devenit un partener strategic al țării noastre. ”Moldova și RPC au semnat peste 60 de acorduri în diverse domenii” – a declarat Președintele țării.
De asemenea, șeful statului a subliniat faptul că China este unul dintre primii cinci parteneri comerciali și economici ai Republicii Moldova. În context, s-a mai specificat că volumul schimbului comercial, în doar primele trei luni ale acestui an, a crescut cu 40% față de perioadă similară a anului trecut, depășind valoarea de 150 milioane de dolari. Totodată, în perioada anului 2017, volumul a fost de 524 milioane de dolari, ceea ce este cu 116 milioane mai mult decît în anul 2016.
În finalul întrevederii, Președintele Igor Dodon a transmis, prin intermediul ambasadorului, un mesaj de felicitare Președintelui RPC, Xi Jinping, cu ocazia celei mai mari sărbători oficiale a ţării – Ziua Națională a Republicii Populare Chineze, marcată pe data de 1 octombrie.