Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la inaugurarea unui complex sportiv situat în cartierul Zaialpujie din orașul Comrat – proiect din cadrul programului național de reabilitare a infrastructurii sportive.
În context, șeful statului și-a exprimat speranța că acest teren sportiv va deveni o atracție pentru toți locuitorii orașului. Totodată, Igor Dodon a menționat că sportul practicat în mod constant întărește voința și dezvoltă abilități de comunicare, iar practicarea unui mod sănătos de viață trebuie să constituie o prioritate pentru cetățeni.
Amintim, că în toamna anului trecut șeful statului a lansat un proiect național de construcție a 300 de complexuri sportive în localitățile din țară, predominant în zonele rurale. Zeci de complexuri sînt date în exploatare, se află în proces de proiectare sau de construcție. Programul național de reabilitare a infrastructurii sportive se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova, în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova” și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”.