În timpul întîlnirii precedente, organizate în luna octombrie, curent, la Holercani, participanții la întrevedere au convenit asupra necesităţii continuării dialogului şi asupra caracterului util al unei astfel de comunicări.
Igor Dodon a relatat participanţilor la întrunire despre rezultatele vizitei sale la Moscova, despre întrevederea cu Vladimir Putin, Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril, președintele companiei ”Gazprom”, Alexei Miller.
În cadrul dialogului a fost făcut făcut un bilanţ al anului 2017, a fost discutat modul în care sunt rezolvate problemele cu care se confruntă locuitorii Transnistriei, acţiunile ce urmează a fi întreprinse în anul ce vine şi în perspectivă. Președintele a menţionat evoluţia pozitivă în soluționarea chestinulor privind deschiderea podului Gura Bîcului – Bîcioc, privind recunoaşterea diplomelor universitare, restabilirea legăturii telefonice, situaţia şcolilor, a terenurilor agricole, precum și a relatat despre deciziile adoptate de Parlament, săptămîna trecută, cu privire la perfectarea actelor stării civile pentru locuitorii Transnistriei.
Participanţii la întrevedere au formulat mai multe propuneri referitor la promovarea iniţiativelor constructive vizînd soluţionarea problemelor sociale, umanitare şi economice, ce stau în faţa cetăţenilor şi oamenilor de afaceri din Transnistria.
Președintele țării a adresat felicitări cu prilejul sărbătorilor de iarnă participanţilor la întrevedere şi tuturor locuitorilor Transnistriei, dorindu-le sănătate, bunăstare în familie şi succese în anul ce vine.