CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Pirkka Tapiola, șeful Misiunii UE la Chișinău

În cadrul întrevederii părțile au discutat mai multe subiecte legate de situația politică, socială şi economică actuală din ţara noastră.

În mod special oficialii s-au referit la semnarea Memorandumului de colaborare Republica Moldova - Uniunea Euroasiatică și eventuala obținere de către Moldova a statutului de stat - observator în UEEA, subiect care urmează a fi examinat pe data de 14 aprilie la Bișkek, în cadrul Consiliului Economic Euroasiatic Suprem.

Igor Dodon a reiterat poziția că Moldova trebuie să aibă relații bune atit cu partenerii noștri din Vest, cit și cu cei din Est. ”În primul rînd noi vom proteja și promova interesul cetățenilor noștri, a producătorilor autohtoni”, a subliniat șeful statului.

Pirkka Tapiola, la rîndul său a menționat că Uniunea Europeană nu condiționează și nu se poate expune împotriva semnării de către Republica Moldova a unor acorduri, inclusiv a celor de liber schimb, cu alte state sau uniuni, care nu contravin Acordului de Asociere cu UE.

Oficialii au pledat pentru continuarea dialogului și extinderea relațiilor de colaborare bilaterală în interes comun.