În cadrul dialogului, părțile au discutat cele mai actuale probleme ce ţin de Autonomia Găgăuză.
În special a fost abordat subiectul cu privire la cele trei proiecte de lege privind statutul Găgăuziei. Liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, prezentă la întrevedere, a dat asigurări că aceste proiecte vor fi propuse cu regularitate spre dezbateri în cadrul comisiilor şi Biroului Parlamentului, pînă vor fi adoptate.
”Poziţia noastră principială privind adoptarea cît mai urgentă a acestor legi, este susținută şi de reprezentanţii corpului diplomatic atît din Est, cît şi din Vest”, a declarat Președintele Republicii Moldova.
Totodată, șeful statului a accentuat că în caz dacă Parlamentul nu va adopta aceste legi în sesiunea curentă, acţiunile care vor fi întreprinse în continuare vor fi discutate în cadrul congresului extraordinar al deputaţilor din Găgăuzia de toate nivelurile. Igor Dodon a menționat că deja a acceptat invitația de a participa la congresul respectiv. Cu toate acestea, Președintele țării și-a exprimat speranța că proiectele de legi privind statutul Găgăuziei vor fi adoptate şi prezentate spre promulgare în această sesiune.