CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Timofti, alături de comunitatea științifică, la aniversarea Academiei de Științe

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a participat astăzi, 12 iunie a.c., la evenimentele prilejuite de Ziua Academiei de Științe a Moldovei, desfășurate la Complexul Etno-Cultural „Vatra”.

Șeful statului a ținut un discurs în care a apreciat rolul științei și al progresului științific, în contextul în care interesul pentru tehnologie și inovare corespunde tendințelor moderne.

„Știința stimulează primenirea continuă a vieții sociale. Dincolo de descoperirile fundamentale, care stau la baza elaborării noilor tehnologii, știința asigură utilități, facilități și confort cotidian tuturor actorilor sociali. Astfel, avem convingerea că un stat modern nu-și poate permite să facă abstracție de existența acestui domeniu și rolul pe care acesta îl deține în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi”, a spus președintele Nicolae Timofti.

De asemenea, domnul președinte a salutat angajarea Academiei de Științe a Moldovei în programele europene, care i-au facilitat calea asocierii la politicile, strategiile, mecanismele și fondurile cercetării științifice comunitare, proces inițiat înaintea semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

În cadrul evenimentului de astăzi, președintele Academiei de Științe, domnul Gheorghe Duca, i-a acordat președintelui Nicolae Timofti medalia aniversară a instituției.

Șeful statului a vizitat vitrinele amenajate pe teritoriul Complexului, a semnat în cartea de Onoare a Academiei de Științe și a preparat plăcinte, alături de foștii președinți ai Republicii Moldova, domnul Mircea Snegur și domnul Petru Lucinschi.

La eveniment au mai participat administrația Academiei de Științe a Moldovei, distinși cercetători, savanți și academicieni.