CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Proiectul „Salvăm zece copii din lumea tăcerii”, continuă

Președinte Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu zece copii diagnosticați cu hipoacuzie, cărora astăzi, Fundaţia de binefacere a Primei Doamne „Din Suflet” le-a transferat circa 75 mii euro (1,5 mln. lei) pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale de implantare a dispozitivelor Cohlear. Prima operație urmează să fie realizată deja pe 8 ianuarie 2019.

Șeful statului le-a mulţumit reprezentanţilor corpului diplomatic, partenerilor care au ajutat să fie identificate sursele financiare respective pentru a oferi acestor copii posibilitatea de a accede în lumea sunetelor, de a auzi vocea mamei, de a se integra pe deplin în societate.

Igor Dodon a adresat sincere felicitări copiilor şi părinţilor lor cu prilejul sărbătorilor de iarnă, urîndu-le sănătate, succes şi multe împliniri.

Menționăm că în anul 2017 zece copii cu hipoacuzie sever-profundă din țară au obținut șansa să audă și să vorbească datorită unor intervenții de implant cohlear, realizate grație sprijinului financiar oferit de fundația de binefacere „Din Suflet” a Primei Doamne, Galina Dodon.