Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o convorbire telefonică cu Johannes Hahn, Comisarul European pentru Buget și Administrație, în care au fost abordate prioritățile și viitorul asistenței europene pentru Republica Moldova. În cadrul discuției, Președinta a evidențiat importanța sprijinului continuu al Uniunii Europene pentru consolidarea rezilienței țării, modernizarea infrastructurii și instituțiilor, precum și pentru avansarea pe calea aderării la UE.
Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant oferit de partenerii europeni pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă țara noastră în ultimii ani și pentru proiectele finanțate care schimbă lucrurile în bine în Republica Moldova.
De asemenea, Președinta Maia Sandu a menționat decizia istorică de a începe negocierile de aderare la UE, luată în luna decembrie a anului trecut, ca fiind un moment de cotitură pentru Moldova. Ea a reiterat angajamentul ferm al guvernării de la Chișinău de a continua reformele necesare pentru a îndeplini criteriile de aderare astfel încât Moldova să devină stat membru al UE cât mai curând posibil.