Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru luptătorul Victor Ciobanu care s-a calificat, astăzi, la Jocurile Olimpice de la Paris, reușind să ajungă în finala turneului de calificare de la Baku. Președinta i-a felicitat, de asemenea, pe luptătorii echipei naționale de para-judo pentru victoriile de la Grand Prix-ul din Antalya. Oleg Crețul a reușit să aducă acasă încă o medalie de aur, iar Ina Cernei și Ion Basoc s-au clasat pe locul 5.
„Sportivii noștri reușesc să aducă nu doar medalii, dar și multă bucurie și recunoaștere internațională, de aceea munca lor trebuie răsplătită”, a menționat șefa statului. Președinta Maia Sandu a precizat că pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris, Guvernul va acorda următoarele premii de performanță:
-
pentru medalia de aur - 3 milioane de lei;
-
pentru locul II - 2,6 milioane de lei;
-
pentru locul III - 2 milioane de lei;
-
pentru locurile IV-VIII - între 600 și 200 de mii de lei.
„Cunoaștem că în spatele fiecărui olimpic se află o echipă mare de oameni. Antrenorii și personalul medical vor primi, de asemenea, premii”, a mai subliniat șefa statului.
Președinta le-a urat succes tuturor sportivilor deja calificați la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris 2024, printre ei și Oleg Crețul cu Ion Basoc. „Iar pentru cei care urmează să se califice în lunile următoare, ținem pumnii strânși. Suntem alături de voi și credem în victoria voastră”, a punctat șefa statului.
Sursa Foto: Federația Internațională de Judo