CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului întreprinde o vizită de lucru în zona de centru a țării

Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în zona de centru a țării, în cadrul căreia se va familiariza cu starea actuală a sectorului agroindustrial din zona respectivă și va vizita o instituție preșcolară care a beneficiat de suport din partea Fundației de Binefacere a Primei Doamne.
 
De asemenea, dat fiind faptul că astăzi creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfînta Fericită Agafia, Președintele țării împreună cu Prima Doamnă a participat la slujba oficiată la Mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cușelăuca, raionul Șoldănești, unde se află moaștele Sfintei Agafia.
 
Sfînta Fericită Agafia a avut o viață grea și suferindă, dar îndreptată spre slujirea lui Hristos. După mai mulți ani de cercetări a vieții acestei sfinte, Fericita Agafia (Maranciuc) a fost canonizată de Biserica Ortodoxă din Moldova pe 24 septembrie 2016, iar ziua trecerii sale în neființă – 22 iunie – a fost stabilită drept ziua pomenirii.