CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

La Minsk a avut loc întrevederea Preşedintelui Igor Dodon cu reprezentanții cercurilor de afaceri din Republica Belarus

În cadrul vizitei sale în Republica Belarus, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon s-a întîlnit cu reprezentanţii cercurilor de afaceri din această țară, din diferite sectoare ale economiei.

Şeful statului a atras atenţia asupra existenței unui potenţial semnificativ de cooperare dintre întreprinzătorii din Moldova şi Belarus, care, deocamdată, nu este valorificat pe deplin. Şeful statului a menţionat că e de datoria noastră să rezolvăm în mod operativ problemele ce ţin de creşterea potenţialului colaborării economice pentru a atinge un nou nivel în acest sens. În acest context, Igor Dodon a declarat că există posibilități, referindu-se la dezvoltarea cooperării industriale, fondarea de întreprinderi mixte, susţinerea eforturilor de promovare a produselor autohtone pe pieţele din Belarus şi Moldova. Şeful statului susține că ultima activitate ar putea fi foarte eficientă şi avantajoasă, deoarece mărfurile noastre, în majoritatea cazurilor, nu concurează între ele, deoarece nomenclatorul producţiei fabricate diferă. Economiile Belarusului şi Moldovei ar putea, mai curînd, să se completeze reciproc, deoarece nu se află în raporturi de concurență.

Părțile şi-au propus drept scop să majoreze, în perioada de pînă în anul 2018/2019, schimbul comercial între Moldova şi Belarus pînă la 400 mln. dolari SUA. În anul 2016, schimbul comercial între Republica Moldova şi Republica Belarus a constituit doar 204,8 mln. dolari.

Igor Dodon a menţionat importanţa dezvoltării cooperării interregionale între Moldova şi Belarus, și în special între capitalele celor două state – Chişinău şi Minsk.

Şeful statului a menţionat, de asemenea, importanţa activităţii Comisiei Interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică şi a grupurilor de lucru sectoriale.

Preşedintele şi-a exprimat convingerea că mediul de afaceri poate şi trebuie să contribuie substanţial la consolidarea cooperării economice dintre ţările noastre, doar că pentru aceasta este nevoie de stabilirea unor contacte de afaceri pe termen lung. 

Şeful statului a remarcat că parteneriatul strategic dintre Moldova şi Belarus va fi eficient doar atunci cînd cercurile de afaceri din cele două ţări vor edifica un parteneriat strategic. În aceeaşi ordine de idei , Igor Dodon a declarat că este dispus să susţină cele mai variate modalităţi de stabilire a unui astfel de parteneriat – să contribuie la organizarea vizitelor de afaceri, la stabilirea de contacte mai strînse între comunitatea de afaceri din Republica Belarus şi Consiliul Economic de pe lîngă Preşedintele Moldovei, membrii căruia sînt businessmani din diferite sectoare ale economiei.