CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Declarația de presă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, după întrevederea cu Președintele Consiliului European, Charles Michel

Stimate Domnule Președinte Charles Michel, bine ați revenit la Chișinău.

Dragi cetățeni,

Astăzi, am deosebita plăcere de a fi alături de Președintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a sublinia angajamentul Republicii Moldova și susținerea Uniunii Europene pentru parcursul european al țării noastre.

Integrarea europeană este unicul drum care asigură supraviețuirea Moldovei ca țară liberă și prosperă. Este unica șansă ca moldovenii să trăiască în libertate, în pace și în bunăstare în casa lor.

Stimate Domnule Președinte,

Vizita dumneavoastră în Moldova, cu mai bine de un an în urmă, a avut loc într-o perioadă de provocări majore pentru țara noastră.

La un an distanță, ne confruntăm încă cu umbra războiului devastator al Rusiei împotriva Ucrainei.

De asemenea, în Moldova, trebuie să facem față atacurilor hibride îndreptate împotriva determinării noastre de a rămâne parte a lumii libere.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor dificultăților, rămânem devotați libertății, democrației și statului de drept.

Mai mult decât atât, am reușit să ne întărim pozițiile, să consolidăm reziliența și să devenim mai puternici.

Această realizare a fost posibilă inclusiv datorită sprijinului solid oferit de Uniunea Europeană și statele membre.

Astăzi, Moldova este țară candidată pentru aderarea la UE și ne propunem să deschidem negocierile cât mai curând posibil.

În acest scop, implementăm recomandările Comisiei Europene și transpunem legislația europeană într-un ritm accelerat.

Suntem conștienți că acesta este un proces complex, dar ne asumăm responsabilitatea de a atinge standardele înalte necesare pentru aderarea la UE.

Lucrăm pentru un sistem judiciar integru, independent, responsabil și transparent, astfel încât cetățenii să aibă parte de un tratament corect și echitabil în fața legii.

Luptăm împotriva corupției și eliminăm treptat influența oligarhilor în economie, politică, media și justiție. Vrem să asigurăm un mediu sigur și prosper pentru toți cetățenii.

Eforturile noastre vizează, de asemenea, reformarea administrației publice pentru a oferi servicii de calitate cetățenilor și pentru a îmbunătăți mediul de afaceri.

Avem mult de lucru. Cu toate acestea, am înregistrat progrese semnificative și rămânem dedicați atingerii obiectivelor noastre.

Vom asigura în continuare pacea și securitatea cetățenilor noștri.

Vom stimula dezvoltarea economică pentru a crește numărul de locuri de muncă.

Vom continua să modernizăm infrastructura și să îmbunătățim calitatea vieții în satele și orașele noastre.

Vom continua să construim un sistem de justiție echitabil și eficient.

Și, într-o bună zi, nu prea departe, vom fi gata să aderăm la marea familie europeană.

Suntem recunoscători pentru susținerea deplină a Uniunii Europene, pentru care vă mulțumim, domnule Președinte.

În cadrul discuțiilor noastre, am abordat și subiectul summitului Comunității Politice Europene, pe care Moldova îl va găzdui la 1 iunie 2023. Acest summit reprezintă o ocazie deosebită atât pentru Moldova, cât și pentru Europa.

Cu entuziasm, așteptăm să întâmpinăm cei 50 de șefi de state și guverne, precum și oficiali ai Uniunii Europene, în țara noastră.

În calitate de gazdă, vrem să ne asigurăm că acest summit va fi un eveniment productiv și semnificativ, care să contribuie la identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă Europa.

Ne propunem ca summitul să se axeze pe probleme legate de pace și securitate; reziliență energetică și acțiuni în domeniul climei; precum și interconexiunile în Europa, pentru un continent mai bine conectat și mai stabil.

Pentru Moldova, organizarea summitului Comunității Politice Europene este o dovadă a angajamentului nostru ferm față de familia europeană, dar și un puternic sprijin diplomatic de care ne bucurăm într-un moment dificil.

Este un mesaj clar că nu suntem singuri și că avem parteneri și prieteni – numeroși și puternici.

În încheiere, aș dori să vă mulțumesc încă o dată, domnule Președinte, pentru susținerea și deschiderea dumneavoastră. Moldova nu este singură.

Vă mulțumesc.