CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursul Președintei Maia Sandu la briefingul susținut ca urmare a demisiei Guvernului

Astăzi doamna Prim-ministră, Natalia Gavrilița, a anunțat demisia Guvernului. Guvernul condus de dumneaei a trebuit să facă față unei suprapuneri de crize fără precedent în istoria țării. În pofida acestora, împreună am reușit să menținem în Republica Moldova pacea, siguranța cetățenilor și să venim cu un sprijin important pentru oameni. Îi mulțumesc doamnei Prim-ministru și întregii echipe pentru sacrificiul și efortul imens făcut în toată această perioadă.

În continuare, sunt necesari pași fermi pentru a întări economia și securitatea țării. În Ucraina continuă un război crunt. Amenințările la adresa Republicii Moldova și tentativele de destabilizare rămân ridicate. Avem responsabilitatea de a proteja oamenii, de a menține pacea și ordinea în țară. 

Pentru a îndeplini aceste sarcini într-o perioadă de crize de durată, pentru a ne mișca înainte spre obiectivul nostru fundamental de consolidare a democrației și integrare europeană, pentru a fortifica statul de drept, pentru a crește nivelul de trai în Republica Moldova, am decis că este necesar să accelerăm și să întărim eforturile noastre prin numirea unui nou guvern.

Este o perioadă grea pentru toată lumea, iar sarcina noastră nu este doar să rezistăm, trebuie să ne dezvoltăm, să mergem înainte. Economia și securitatea țării au nevoie de o nouă viață. 

Noul Guvern va trebui să crească securitatea țării și să păstreze Moldova în lumea țărilor libere. Războiul și ororile lui sunt încă în casa vecinilor noștri. Îngrijorările cetățenilor sunt în continuare mari, iar guvernul trebuie să răspundă acestor îngrijorări prin pregătire temeinică, informare clară a oamenilor și întărirea relațiilor Republicii Moldova cu prietenii țării noastre.

În toată această perioadă, trecem printr-o criză energetică majoră. Pentru a susține cetățenii și economia, statul a venit cu compensații semnificative. Chiar dacă inițiatorii războiului energetic au dorit să cădem, noi mergem înainte. Pentru ca să putem ajuta oamenii și mai departe, noul Guvern va trebui să-și concentreze eforturile pentru revigorarea și dezvoltarea economică. Să impulsionăm creșterea economică, să atragem cât mai multe investiții de calitate, așa încât nu doar să facem față creșterii prețurilor la nivel mondial, ci să avem mai multe locuri de muncă, salarii mai mari și să îmbunătățim nivelul de trai al moldovenilor.

Noul Guvern va trebui să continue și să accelereze curățarea justiției. Oricâte blocaje ar încerca să pună grupările de hoți, am promis și avem responsabilitatea în fața oamenilor să facem dreptate în țara noastră. Sistemul putred va continua să pună piedici, dar noul Guvern are obligația de a mări viteza de curățare a țării de corupție și nedreptate.

Acestea sunt așteptările oamenilor, dar și prioritățile pe care cred că trebuie să le urmeze noul Guvern.

Am avut consultări cu fracțiunile parlamentare. În urma discuțiilor, am semnat decretul prin care l-am desemnat pe Dorin Recean în calitate de candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.

În cadrul consultărilor cu fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, echipa PAS și-a declarat sprijinul pentru domnul Dorin Recean.

Dragi cetățeni, știu că înțelegeți că e nevoie de unitate și multă muncă ca să trecem cu bine peste perioada grea cu care se confruntă țara noastră. Greutățile care au venit peste noi în 2022 ne-au amânat unele planuri, însă nu ne-au oprit din drum. Aș vrea să facem din anul 2023 un an al reconstrucției. Reconstrucție de economie, de localități, reconstrucție de justiție. O reconstrucție la care să contribuim cu toții acolo unde suntem. Fără așteptări nerealiste, dar cu pași hotărâți.

Noua echipă guvernamentală va fi formată prompt. Noul guvern va conduce țara pe acest drum al reconstrucției. Țara noastră va ieși cu capul sus din această perioadă tulbure.