CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj cu prilejul Zilelor Diasporei

Dragi concetățeni membri ai diasporei,

A devenit deja o frumoasă tradiție ca în fiecare a treia sâmbătă a lunii august să Vă adresez cordiale felicitări cu ocazia Zilelor Diasporei – perioada în care suntem mai aproape unii de alții, când revederile alină dorurile, iar cuvântul-cheie este „acasă”.

În acest an, mai mult ca oricând, s-a accentuat necesitatea consolidăriigândurilor, acțiunilor și tuturor eforturilor pentru a rezista încercărilor. Constat cu odeosebită plăcere că trăsăturile caracteristice poporului moldovenesc, anume ajutorul reciproc și solidaritatea, de care încă strămoșii noștri au dat dovadă în timpurile grele, sunt astăzi definitorii.

Criza pandemică globală ne-a afectat pe toți, indiferent unde ne aflăm, în țară sau înafara ei. În aceste condiții precare, vreau să Vă asigur că instituțiile statului și-au mobilizat forțele pentru a gestiona cât mai corect situația, pentru a garanta siguranța cetățenilor Republicii Moldova, precum și reîntoarcerea la baștină. Am toată certitudinea că împreună putem fi puternici, împreună putem schimba lucrurile și tot împreună putem reuși în a readuce lucrurile într-o albie a normalității.

Vocea diasporei, se știe, este una puternică, pe alocuri decisivă. Să conlucrăm pentru a trăi mai bine, să comunicăm pentru a identifica soluții, să ne dedicăm pentru a edifica viitorul!

În contextul Zilelor Diasporei, permiteți-mi să reiterez cele mai calde și sincere felicitări, împreună cu urări de sănătate, multe realizări, bunăstare și împlinire sufletească. În mod special, doresc să exprim sentimente de gratitudine tuturor Dumneavoastră pentru asiduitatea cu care promovați valorile și obiceiurile naționale la nivel mondial, dar și pentru contribuția substanțială la crearea statului modern Republica Moldova.