STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE,
Cu ocazia Zilei Independenței – sărbătoarea națională a Republicii Belarus, am onoarea să Vă adresez sincere și cordiale felicitări, împreună cu alese urări de pace, fericire și prosperitate – Dumneavoastră și poporului belarus prieten.
Această zi memorabilă reprezintă o bună oportunitate de a marca dezvoltarea dinamică a dialogului constructiv moldo-belarus la cel mai înalt nivel, aprofundarea parteneriatului comercial-economic, intensificarea legăturilor istorice, culturale și umanitare.
Am convingerea că implementarea consecventă a proiectelor comune va îmbogăți și mai mult contactele bilaterale, va deschide noi perspective pentru dezvoltarea cooperării reciproc avantajoase în beneficiul popoarelor noastre.
Urîndu-Vă realizări semnificative în numele progresului Republicii Belarus și al bunăstării cetățenilor săi, Vă rog să acceptați, Stimate Domnule Președinte, expresia înaltei mele considerații.