CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintei Maia Sandu la cel de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene

Distinsă audiență,

Doamnelor și domnilor,

Dragi prieteni ai Moldovei,

Îmi face plăcere să vă salut la Chișinău și să fiu parte a celui de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene.

Trăim vremuri tulburi. Democrația este amenințată în multe locuri, fiind erodată prin dezinformare, știri false și polarizare socială. Sunt tot mai multe încercări de a crea linii de falie și de a întoarce grupurile unul împotriva celuilalt. 

Democrația este contestată din interiorul țărilor democratice de forțe politice sau, uneori, grupuri corupte, cum e cazul Moldovei, cu agende care nu au nimic în comun cu democrația.

Ea este contestată și de actori străini, care încearcă să exploateze orice vulnerabilitate din sistemele noastre pentru a promova agende autoritare, imperialiste și beligerante.

Din păcate, Republica Moldova cunoaște prea bine despre aceste încercări de destabilizare, în care actori interni și străini lucrează în tandem pentru a suprima vocea democratică a oamenilor și a pune în pericol agenda noastră de integrare europeană.

Iar cel mai important e că, aici, în Moldova, sunteți foarte aproape de războiul ucrainean. Acest război ilegal pune în discuție valorile noastre fundamentale și ne obligă să ne gândim mai atent la pace, prosperitate și democrație în Europa.

Situația pare sumbră acum, dar aceasta nu trebuie să fie toată povestea. Ca oameni care cred în democrație, noi trebuie să fim la fel de hotărâți să ne apărăm valorile ca și forțele autoritare,  în subminarea lor.

Nu trebuie să ne împotmolim din cauza încercărilor sistematice de a otrăvi societățile și de a provoca moartea democrației printr-o mie de tăieturi autoritare.

Trebuie să investim în reziliența democratică și să construim instrumentele care să permită democrațiilor noastre să supraviețuiască și să prospere. 

Trebuie să luptăm mai eficient împotriva corupției în toate sectoarele, inclusiv în sistemul de justiție, care adesea este folosită de regimurile autoritare pentru a submina statele și democrațiile noastre. Trebuie să fim mai eficienți și mai rapizi în reacțiile noastre la acțiunile menite să distrugă procesele și instituțiile democratice.

Asta facem în Moldova în încercarea noastră de a ne alătura nu doar pieței unice europene, ci și spațiului comun de valori centrat în jurul democrației – Uniunii Europene.

Ne propunem să facem acest lucru în cel mai democratic mod posibil, oferind oamenilor o voce la referendumul pentru integrarea europeană, pe care îl vom organiza în luna octombrie.

Trebuie să spunem oamenilor toată povestea – să aducem împreună discursul și acțiunile despre pace, prosperitate și democrație. Nu există suficient spațiu în această sală pentru a stoca toate cărțile care evidențiază cât de cruciale sunt democrația și statul de drept pentru pace și prosperitate.

Țările democratice nu luptă între ele. Instituțiile politice incluzive sunt esențiale pentru prosperitatea economică. Instituțiile lipsite de corupție sunt instituții puternice. Într-o lume în care faptele sunt adesea ridiculizate sau ignorate, trebuie să rămânem la fapte și să construim coaliții în sprijinul obiectivelor și angajamentelor noastre democratice liberale.

De aceea, salut o prezență atât de robustă și distinsă în Republica Moldova. Judecătorii constituționali știu din prima sursă cât de importantă este păstrarea și apărarea democrației.

În aceste vremuri, avem nevoie de apărători ai democrației vocali, iar voi jucați cel puțin două roluri importante. În primul rând, sunteți o componentă cheie a oricărei democrații liberale.

Sistemele noastre democratice se bazează nu numai pe alegeri libere și corecte, ci și pe protecția drepturilor și libertăților  oamenilor. Rolul dumneavoastră de a susține  ceea ce este corect este o barieră împotriva avântului populismului.

De prea multe ori, sunteți chemați să arbitrați dezbateri politice și legislative importante și aveți o mare responsabilitate, împreună cu alte instituții și politicieni cheie, să vă asigurați că va prevala spiritul generos și întotdeauna democratic al constituțiilor naționale.

În al doilea rând, sunteți o sursă de inspirație și forță pentru toți cei ce sprijină democrația în Europa.

Democrația are nevoie nu numai de oameni devotați, dar și de alianțe puternice între aceste forțe pozitive în spațiul european. Este o mare onoare să le văd aici pe președinta Comisiei de la Veneția și pe președinta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Contribuția dumneavoastră la difuzarea normelor democratice în Europa este esențială, iar munca dumneavoastră în consolidarea statului de drept nu poate fi subestimată.

Vă doresc dezbateri productive la Chișinău, în concordanță cu responsabilitățile pe care le aveți în asigurarea faptului că principiile democratice continuă să ghideze activitatea politică în Europa și dincolo de ea. Vă mulțumim pentru munca dumneavoastră și, aici, în Moldova, ne bucurăm să facem parte din aceeași comunitate a celor care cred în democrație și o construiesc. Vă mulțumesc.