CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a participat la reuniunea informală a şefilor de state CSI

Igor Dodon a participat la reuniunea informală a şefilor de state CSI, în cadrul căreia a fost făcut bilanțul activităţii CSI în anul 2018, precum și examinate perspectivele de colaborare pentru viitor.

„A fost menționată utilitatea efectuării unor astfel de întrevederi în cadrul cărora poate fi făcut un schimb de opinii pe marginea celor mai stringente probleme cu care se confruntă Comunitatea și stabilite acțiunile comune în vederea depășirii acestora”, a declarat șeful statului.

Igor Dodon le-a mulțumit colegilor-preşedinţi ai ţărilor CSI pentru atenția acordată țării noastre în vederea extinderii colaborării în toate domeniile de interes comun. De asemenea, a subliniat necesitatea consolidării relațiilor de cooperare în domeniul economic, cultural, umanitar, păstrării tradițiilor și a legăturilor stabilite între țările noastre pe parcursul a zeci de ani.

În mod special, Președintele țării a accentuat oportunitatea conjugării eforturilor în vederea consolidării statutului limbii ruse ca mijloc de comunicare între cetățenii statelor noastre.

În final, șeful statului i-a felicitat pe colegi cu prilejul sărbătorilor de iarnă, dorindu-le succes în depăşirea tuturor provocărilor cu care se vor confrunta, dezvoltare plenară şi prosperare.